„În condiţiile date, sunt mulţumit de rezultat. Am avut mulţi accidentaţi, am avut un singur mijlocaş central apt. Îmi felicit echipa pentru efortul depus, au crezut în rezultat. Puteam chiar să câştigăm, dar meciul a fost unul echilibrat. Astra a dat totul pentru victorie pentru că e în lupta pentru play-off. Aveau şi un alt avantaj, pentru că Enache cunoaşte jucătorii noştri. În aceste condiţii, sunt mulţumit. Practic, pentru acest joc am rămas într-un singur mijlocaş central, este vorba de Papa. Aşa că a trebuit să improvizez, a trebuit să schimb sistemul de joc. Şi în aceste condiţii sunt mulţumit. Şi faptul că sunt probleme la Botoşani cu terenurile de antrenament…. nu am reuşit în opt zile să antrenăm decât de două, trei ori pe stadion. Deocamdată ne gândim să nu revenim în zona în care eram acum două etape. Eram pe 13 şi aveam un moral scăzut. Acest punct nu e de ajuns, pentru că este un clasament foarte strâns. Vrem să scoatem maximum din ce a mai rămas până în iarnă, din aceste patru jocuri”, a declarat Liviu Ciobotariu, antrenorul principal al FC Botoșani.
În urma rezultatului consemnat, FC Botoșani a acumulat 20 de puncte și se află pe locul 9 în Liga I în timp ce Astra se află pe locul 7 cu 21 de puncte.